Publicat pe Lasă un comentariu

Am desemnat câştigătorul setului cu Rucola!

Astăzi am desemnat câştigătorul concursului desfăşurat pe facebook: participanţii trebuiau doar să facă „Share” la imaginea concursului.

Câştigător a fost desemnată Anna Trusevici.
Felicitări! Sperăm ca aceste plante să-ţi bucure nu doar privirea, dar şi papilele gustative.

Setul conţine 3 plante: 1 rucola şi 2 plante la alegere din Ceapă de tuns, Mărar, Pătrunjel şi mai nou Maghiran. Detalii despre set găsiţi aici.

Extragerea a avut loc prin intermediul site-ului RandomPicker, iar datele extragerii sunt făcute publice aici. Puteţi să vă asiguraţi că aţi participat de fapt la extragere introducând numele Dvs. în caseta de căutare.

Mulţumim tuturor pentru participare şi sperăm să aveţi mai mult noroc în extragerile şi concursurile viitoare!

Publicat pe 10 comentarii

Descriere viţă-de-vie soiuri de masă: Arcadia, Codreanca, Sport-2, Pameati Negrulea, Vostorg, Lora

Butaşii se recomandă a fi plantaţi toamna până la îngheţuri acoperindu-i la suprafaţă cu un strat gros de pământ pentru protecţie.  Sau viţa-de-vie poate fi plantată primăvara devreme. În ambele cazuri recomandăm îmbogăţirea solului pentru fiecare butaş cu o mână de bokashi aplicat direct la rădăcină. Rădăcina butaşului se taie la 15-20cm.

Moldova – soi negru de masă.

Moldova este un soi de struguri de masă cu o perioadă tîrzie de coacere (sfîrşitul lui septembrie). Are frunzele mari, rotungite, cu cinci lobi, cu marginea aproape întreagă sau cu inciziuni nu prea mari. Pe suprafaţa inferioară a limbului frunzei observăm perişori. Ciorchinele are formă cilindrică sau conică, cu o densitate mijlocie a boabelor şi greutatea de aproximativ 385 g. Cei mai mari cîntăresc pînă la 1 kg. Bobiţele sunt mari (2,5×1,9 cm), ovale, de culoare violetă-închisă acoperite cu un strat pronunţat de pruină. Pieliţa este de obicei groasă, densă şi dură; pulpa de consistenţă cărnoasă şi crocantă; gustul este simplu.
Moldova este un soi cu creştere viguroasă, fapt de care trebuie să ţinem cont la terminarea schemei de plantare. În cazul densităţii excesive a butucilor, se observă o creştere intensivă a părţii vegetative în detrimentul recoltei. În acest caz strugurii devin rari, dispersaţi şi relativ mici; bobiţele, de asemenea se micşorează şi în aceste condiţii sunt binevenite formele butucilor cu braţele lungi şi amplasarea liberă a lăstarilor. La efectuarea procedeelor tehnologice este necesară reprimarea creşterii vegetative a lăstarilor, fapt ce stimulează coacerea boabelor şi îmbunătăţirea aspectului strugurilor.
Soiul preferă solurile calde, bine asigurate cu hrană şi umeditate. Rezistenţa la ger este mijlocie: -22º C.

vita-de-vie: ArcadiaArcadia – soi alb de masă.

Soi foarte roditor cu un termen foarte timpuriu de coacere (115-125zile). Strugurii pot fi mari sau foarte mari: 500-700 g, au forma cilindro-conică cu două aripi, sunt denşi, uneori lacşi (dispersaţi). Bobiţele pot fi măşcate sau foarte măşcate (7-12g) au forma originală ovoidală (asemenea unui ou), culoare albă. Gustul este cu aromă de muscat, plăcut; pulpa crocantă. Relativ rezistent la mană, putregai. Suportă geruri de pînă la -22 ºC. Transportabilitatea este sporită. În baza indicilor calitativi soiul Arcadia se încadrează printre cele mai valoroase 10  soiuri de strugui pentru masă.

Soi obţinut prin încrucişerea soiurilor: Moldova x Cardinal

vita-de-vie: CodreancaCodreanca – soi negru de masă.

Soi nou de viţă-de-vie cu termenul de coacere foarte timpuriu (110-115 zile). Acest soi începe să capete popularitate pe piaţa soiurilor timpurii datorită strugurilor mari şi frumoşi (400-600gr.), a bobului măşcat (6-8gr.), oval-alungit şi a gustului fin-atractiv. Strugurii acestui soi posedă transportabilitate înaltă. Rezistenţa la îngheţ este sporită -22 ºC. Productivitatea – 12-13 t/ha.
Priorităţi: rezistenţă sporită la mana viţei-de-vie, făinarea, antracnoză, putregaiul cenuşiu.

Soi obţinut prin încrucişerea soiurilor: Moldova x Marşaliskii.

Vita-de-vie: Sport-2Sport 2 – soi roz de masă.

Perioada de coacere este medie-târzie, 130-140 zile. Tufele cu vigoare mare. Strugurii sunt mari, de formă cilindrico-conică, 700-800g, unii ajung până la 2kg, de densitate medie. Bobiţele sunt oval-alungite, de culoare roz-inchise, foarte mari, pulpa cărnoasă. Gust armonios. Rezistenţa la ger -22 ºC. Este rezistent la mucegaiul cenuşiu, şi mai pretenţios la bolile fungice. Transportabilitate foarte bună.

Nota de degustare a strugurilor proaspeţi – 8,6. Soi selecţionat la institutul Vierul, Moldova.

vita-de-vie: LoraLora – soi alb de masă.

Butucii posedă o dezvoltare viguroasă; strugurii au formă lati-conică sau cilindro-conică; densitatea medie, uneori rară, sunt mari şi foarte mari, cîntăresc circa 600 – 800 grame. Bobiţele sunt ovale, de culoare alb-lactică, pe partea expusă razelor solare sunt chihlimbarii, măşcate sau foarte măşcate – 30 x 22 mm ( 8- 9 g). Pulpa este crocantă, seminţele mărunte. Acumularea de zahăr este înaltă pînă la 23 %, cu o aciditate scăzută – 5-6 g/l. Gustul boabelor e armonios şi foarte plăcut. Transportabilitatea este foarte înaltă. Сa marfă are unul dintre cel mai atrăgător aspect comercial dintre soiuri cu coacere timpurie. Lăstarii se maturizează bine. 60 – 80 % dintre lăstari sunt roditori, cu 0,9 – 1,3 struguri pe lăstar. Compatibilitatea cu portaltoii este bună. De preferinţă sunt portaltoii viguroşi. Rezistent la îngheţ (-23º C), mană, putregaiul cenuşiu.
Soiul începe să fructifice peste 2-3 ani după plantare. Încărcătura butucului: 40-50 muguri. Este capabil să fructifice la tăierea scurtă 2-4 ochiuri. Capacitatea de fructificare a mugurilor laterali este înaltă. În condiţiili unei îngrijiri bune şi a unei rezerve mari de lemn multianual pe butuc, strugurii ating greutatea de 1,5 kg, iar bobiţele de 10-12 g şi mai mult. Acest soi posedă flori funcţional femenine.

Soi obţinut prin încrucişerea soiurilor: SV 20 – 473 x Muscat de Hamburg x Husaine

vita-de-vie: Pameati NegruleaPameati Negrulea – soi negru de masă.

Soi de viţă-de-vie  cu perioadă medie de coacere, cu rezistenţă înaltă la mildiu, mucegaiul cenuşiu, oidium, filoxeră, acarieni. Rezistenţa la ger înaltă -23-26°С. Productivitatea – 105 centnere la ha. Masa medie a strugului este de 320 g, mărimea lui este de 20 x 12 cm. Strugurii sunt de densitate medie. Greutatea bobiţelor de 5-7 g, mărimea de 3-1,9 cm. Strugurii şi bobiţele sunt foarte frumoase. Gustul este simplu. Nota de evaluare a degustaţiei strugurilor proaspeţi este de 8,5 puncte. Acumularea de zahăr 14,3 %. Soiul Pameati Negrulea are aspect comercial şi o transportabilitate înaltă, el poate fi păstrat în frigider o perioadă îndelungată.

Soi obţinut prin încrucişerea soiurilor: Cornă neagră x Datie de Sen-Valie la institutul „Vierul”, Moldova.

vita-de-vie: VostorgVostorg – soi alb de masă.

Viţă-de-vie cu rezistenţă mărită la boli şi îngheţ. Perioada de coacere este foarte timpurie (110 – 120 zile). Strugurii sunt conici, masa medie este de 530 g,  unii din ei atingînd pînă la 2 kg, cu dinsitate moderată. Bobiţele sunt mari, de 6-7 g, puţin ovale, albe, cu un bronz din partea solară, cu un gust plăcut, cu un conţinut înalt de zahăr. Pulpa este crocantă, cu un gust armonios, coaja bobiţei are densitate moderată, bună de mâncat. Procentul de acumulare de zahăr este înalt – 19-26%, aciditatea de 5-9 g/l. Maturarea lăstarilor este bună. Lăstari de rod 65-85%, numărul de struguri la un lăstar 1,4-1,7. Recolta medie a soiului Vostorg este de 120 centnere la ha. Încărcarea pe o tufă este de 35-45 de ochiuri în cazul tăierii lăstarilor de rod la 6-10 ochiuri. Productivitatea ochilor la baza lăstarilor este înaltă, deaceea se poate de tăiat şi scurt, la 2-4 ochiuri. Înrădăcinarea butaşilor este satisfăcătoare. Caracteristica acestui soi – capacitatea strugurilor de a se păstra pe tufă în decurs de 1-1,5 luni fără pierderea calităţilor sale gustative şi de aspect comercial. Este transportabil. Rezistent la ger (-25°С), la miliu şi mucegaiul cenuşiu.

Soi obţinut prin încrucişerea soiurilor: Zarea severa x Dolores x Ruskii ranii de către Institutul Potapenco, Rusia.


Toţi butaşii sunt produşi la întreprinderea specializată – Agrodor din  Cojuşna r.Străşeni. Pentru a procura aceşti butaşi intraţi aici.

Publicat pe Un comentariu

Cum să plantăm şi îngrijim Rucola

Ca răspuns la solicitările celor ce au deja Rucola în ghiveci de la ecoVazon, dar şi pentru cei ce vor avea Rucola am decis să scriem un mic articol despre cum trebuie îngrijită această plantă.

Rucola este originară din regiunea mediteraneană şi se cultivă foarte uşor în ghiveci. Planta nu este o plantă pretentioasă iar prima recoltă  se obţine la aproximativ 40 de zile de la însămânţare.

Însămânţare:

Seminţele proaspăt puse se udă zilnic, de 2 ori pe zi, cu apă nu foarte rece. Temperatura cea maipotrivită: 21°C. Primele frunze trebuie să apară cam în 5 zile.

Întreţinere:

Creşte bine pe mai multe tipuri de sol, însă se vor obţine rezulatate mai bine pe un sol bogat în nutrienţi şi humus, bine drenat cu nivelul pH 6-7. Recomandăm cultivarea Rucolei în substrat universal prelucrat cu fertilizanţi organici: Bokashi sau EM·1™.

Planta are nevoie de suficientă lumină, deaceea partea însorită mai mult va fi preferată. Rezistă şi la umbră, dar va avea o creştere maipuţin intensă.

Rucola rezistă până la temperaturi de -4°C şi +25°C. Dacă temeperatura se  ridică peste +25°C frunzele capătă un gust prea înţepător şi picant.

Rucola nu are nevoie de multă apă – o udare la câteva zile este suficientă. Atunci când are prea multa apă, frunzele î-şi pierd din aromă şi devin mai amărui ca deobicei.

Dăunători şi lupta contra acestora:

Cei mai ordinari dăunători în casă sunt muştele sau păianjenii,  mai rar pot apărea puricii de varză, făinaria sau putregaiul umed. Planta se va trata cu fungicidul recomandat şi se va rări pentru a oferi o aerisire bună.

Recoltare:

Pe măsură ce planta creşte, se taie frunzele laterale şi se lasă să crească frunzele mai fragede. Astfel, planta dezvoltă frunze noi în continuu. Rucola este plantă anuală şi deobicei se obţine recolta pe parcursul unui sezon de 3 luni, dar în condiţii de casă este posibilă cultivarea şi peparcursul a 6-8 luni.

Dacă lăsaţi rucola să înflorească aceasta va crea seminţe în păstăi lunguiţe care pot fi plantate.

Publicat pe Lasă un comentariu

Fursecuri cu rozmarin

Ingrediente:

  • 500g făină
  • 100g unt
  • 125g zahăr
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 1 lingură rozmarin prospăt
  • 1 pliculeţ praf de copt
  • puţina esenţă de vanilie
  • gem de căpşuni

pentru glazură:

  • 200g zahăr pudră
  • sucul de la o lămaie

Făina, zahărul, vanilia, untul tăiat cubuleţe mici şi rozmarinul se pun într-un castron.  Se frământă până când untul formează împreună cu făina „firimituri”. Se adaugă treptat frişca lichidă, amestecându-se în continuare până rezultă o cocă destul de moale, uşor lipicioasă.

Se modeleaza biluţe micuţe (cresc foarte mult la copt). Se fac găuri în mijlocul lor cu degetul înmuiat în puţin ulei, loc unde se va pune gemul. Se coc 20-30 de minute la 190°C până devin aurii.

Se scot şi se lasa pe un gratar sa se răcească.

Zahărul pudră se amestecă cu sucul de lămâie, adăugat treptat, până devine o pasta uşor lichidă ce poate fi întinsă pe fursecuri. Fursecurile se ung cu această glazură.

[sp_hr color=”#818181″]

O mulţumim pentru reţetă pe Furnicuta Boscodina: www.furnicuta-boscodina.com