Salata Caprese

Salata Caprese e o salată tradiţională italiană, specifică regiunii Campania. La mama ei acasă, această “insalata caprese” se pregăteşte cu mozarella de bivoliţă, roşii proaspete, ulei de măsline si busuioc.


Ingrediente:

  • 225 grame de Miez de Lapte natur sau mozarella proaspătă (3 porţii de Miez de Lapte de câte 75 de grame)
  • 2-3 roşii mari, bine coapte dar ferme
  • 2-3 ramuri de busuioc
  • 1 căţel mic de usturoi
  • 3 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • foarte puţină sare
  • piper proaspăt măcinat după gust

Preparare:

Branza se taie în felii rotunde, cât mai egale, roşiile se spală şi se feliază în felii rotunde, egale ca şi grosime cu cele de brânză. Aşezaţi pe farfurie alternând felii de roşii şi de brânză, presăraţi sare şi frunze de busuioc şi stropiţi cu ulei de măsline şi salata se poate servi.

Eu am vrut ceva mai multă aromă, aşa încât am pus în mojar un căţel mic de usturoi, 10 frunze de busuioc şi sare marină grunjoasă, cât prinzi între police şi arătător.

Am zdrobit bine de tot usturoiul şi busuiocul şi am adăugat puţin câte puţin uleiul de măsline extravirgin. Cu acest sos am stropit feliile de brânză şi cele de rosii, apoi am adăugat busuioc proaspăt. Servit cu felii de bagheta prăjită frecate cu usturoi. Deliciu!

[sp_hr color=”#818181″]

O mulţumim pentru reţetă şi imagini pe Laura Laurenţiu: www.retetecalamama.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.