Ce este EM?

Termenul „EM” este prescurtarea de la „Effective Microorganisms”, adică – microorganisme eficiente, şi se foloseşte în denumirea preparatelor EM-1 şi EM-5 produse sub licenţa corporaţiei EMRO din Japonia. Microorganismele eficiente au fost descoperite în 1986 de Teruo Higa, doctor în agronomie şi profesor universitar în horticultură la Universitatea Ryukyus din Okinawa. De atunci preparatele în baza microorganismelor eficiente se folosesc în diverse domenii în întreaga lume.

Ce sunt microorganisme?
Microorganismele sunt fiinţe vii foarte mici (bacterii, drojdii, ciuperci, alge), care pot fi monocelulare sau multicelulare. Acestea sunt aşa de mici încât devin vizibile la microscop doar la o mărire de câteva sute de ori. Există milioane de specii de microorganisme. Un singur gram de pământ conţine mii de miliarde de astfel de microorganisme. Anume ele transformă substanţele în nutrienţi pentru plante, animale şi oameni. Omenirea foloseşte microorganismele încă din timpuri străvechi: la fabricarea pâinii, berei, murăturilor, la fermentarea vinului şi a altor băuturi alcoolice, la producera caşcavalului şi a iaurtului, dar şi la producerea de medicamente şi în special antibiotice.

Ce este EM?
EM este un compus în care trăiesc în echilibru peste 80 de specii diferite de microorganisme aerobe şi anaerobe unde unele se hănesc cu metaboliţii altora. Drojdii, bacterii lactice şi bacterii fotosintetice formează cele mai mari grupuri a EM. Simbioza perfectă a microorganismelor eficiente crează o acţiune de regenerare, structurare şi antioxidare care le conferă efecte extraordinare şi o gamă largă şi variată de aplicaţii aproape fără limite.

Unde se întrebuinţează EM?

  • EM este folosit pentru a îmbunătăţi solul şi pentru a produce recolte sănătoase şi de calitate înaltă. Calitatea solurilor suferă o transformare radicală, solurile se regenerează.
  • Este utilizat în producerea animalieră – utilizarea EM a permis diminuărea remarcabilă a mirosurilor neplăcute, dispariţia aproape totală a muştelor, suprimarea unor maladii, mărirea vădită a fertilităţii prin însămînţarea artificială, creşte calitatea cărnii, laptelui şi ouălor
  • În utilizări ecologice: EM este folosit pentru curăţirea apelor din iazuri, lacuri, rezervoare sau pentru curăţirea plajelor după scurgeri de petrol, reciclarea apelor uzate şi tranformarea deşeurilor organice în îngrăşăminte de calitate
  • Se foloseşte ca bază pentru suplimente nutritive menite să îmunătăţească digestia – EM contribuie la ameliorarea populării microbiene a intestinelor, diminuând astfel problema diareei şi asigurând o digestie optimă
  • Au fost găsite o sumedenie de întrebuinţări casnice: se adăugă în apa de spălat rufele, aplicat pe podele, vase de bucătărie şi pe toate suprafeţele netede – toate acestea reduc considerabil folosirea de detergenţi. Aproape toate obiectele prezente într-o casă sau o grădină pot fi curăţate cu EM.
  • La eliminarea mirosurilor urâte ca dezodorizant care pe lângă aceasta elimină riscurile patogene.
  • În construcţii îmbunătăţind caşitatea materialelor.

De notat:

  • Pentru o schimbare rapidă a vieţii microbiene, am putea iniţial să mărim doza de aplicare, iar ulterior s-o diminuăm
  • EM este imposibil de a supradoza
  • EM nu este obţinut prin sinteză chimică nici modificat genetic
  • EM nu are efecte adverse penru plante, animale şi oameni

Film despre EM:

Filmul original despre tehnologia EM realizat de cineaştii japonezi cu traducere în limba rusă.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.