Denumire ştiinţifică: Allium schoenoprasum, familia Amaryllidaceae.
Denumiri populare: arpagic, arpagică, harpagică, ceapă pitică, cepşoară, civetă, sibulet, hajme, ai tufos.
Denumiri în alte limbi: Chives în engleză, Лук шнитт în rusă, Ciboulette în franceză, Erba cipollina în italiană, Schnittlauch în germană.
Origine: Ceapa de tuns este nativă din Europa, Asia şi America de Nord. Este unica specie a genului Allium care era comună şi Lumii Noi şi celei Vechi. Cultivarea în Europa a început în Evul Mediu (sec. V-XV), întrebuinţată însă de acum 5000 ani. Originea cuvântului ceapă vine din latinescul caepa (cepa) – denumire dată binecunoscutei legume. Adjectivul asociat cepei „de tuns” indică felul de recoltare al plantei.
Prezentare: Ceapa de tuns este o plantă erbacee perenă, mică şi robustă care formează bulbi asemeni cepei cu care este înrudită. Înălţimea variază între 20-30 cm. Bulbii săi mici, uşor conici, albi şi frunzele subţiri şi tubulare, de culoare verde-închis se dezvoltă grupate la baza tulpinii formând tufe foarte dense. Bulbii sunt atât de apropiaţi unii de alţii în cadrul tufei, încât rădăcinile lor se întrepătrund formând o masă compactă. Frunzele foarte subţiri când răsar se îngroaşă odată cu îmbătrânirea plantei. Deasupra frunzelor cresc nişte inflorescenţe albăstrui sau liliachii, de o formă sferică. Planta înfloreşte în iunie.
Aromă: Ceapa de tuns are aroma vie şi gustul picant caracteristic cepei obişnuite, dar cu nuanţe mult mai fine. Odată cu îmbătrânirea plantei, gustul devine mai accentuat, rămânând a fi totuşi cel mai delicat dintre rudele sale Allium (usturoi, ceapă, praz, haşmă).
Întrebuinţări culinare: Ceapa de tuns are numeroase întrebuinţări culinare în întreaga lume. Se consumă doar frunzele, bulbii nu au gust calitativ bun. Înlocuieşte cu succes ceapa obişnuită, dar aplicaţiile ei nu se termină aici. Frunzele, tocate mărunt, constituie o garnitură apetisantă pentru salata de legume, pentru rasolul de carne sau de peşte, pentru tocăniţe, piureuri de legume, dressing-uri. Cu ele se condimentează supele-cremă, omletele şi sosurile, dintre care sosul alb şi maioneza sunt pe primul plan. Din untul frecat cu frunze de ceapă de tuns şi sare se obţine o pastă delicată de culoarea smaraldului, potrivit pentru tartine. În SUA ceapa de tuns este unul din cele mai populare condimente, alături de pătrunjel şi mentă. La fel şi în bucătăria franceză, unde ceapa de tuns este esenţială alături de tarhon, coriandru şi pătrunjel în Remoulade, Fines herbes sau Vichyssoise. În Suedia ceapa de tuns este un ingredient de bază în sosul Gräddfil servit tradiţional cu hering. În Polonia se serveşte cu brânză proaspătă de vaci. Florile de ceapă de tuns se folosesc la aromatizarea oţeturilor albe care vor da oţetului nuanţe fine de roz, dar şi la ornat diverse bucate. Frunzele de ceapă de tuns sunt folosite deobicei proaspete, întrucât uscate pierd mult din aromă. Aroma delicată se pierde uşor şi prin încălzire, aşadar trebuie adaugate doar în ultimele minute ale preparării, sau se vor toca şi presăra deasupra mâncării la final. Nu este recomandată combinarea cu alte condimente cu arome puternice, pentru că acestea vor acoperi aroma ei subtilă, facând-o inutilă.
Întrebuinţări medicinale: Încă din vechime ceapa de toate felurile era socotită un factor însemnat în alimentaţie, atribuindu-i-se însuşiri de fortificare a organismului şi era recomandată mai ales celor care efectuau munci fizice grele. În credinţa populară germană se zice că cine mănâncă supă cu acest condiment de Anul Nou e sănătos tot anul. Ceapa de tuns a dovedit proprietăţi medicale importante: digestive, diuretice, anticancerigene, antiinflamatorii, antidepresive, anticoagulante, antireumatice, dezintoxificante, antihelmintice. O dietă susţinută cu ceapă de tuns scade riscul apariţiei artritei, enteritelor, stimulează metabolismul grăsimilor în organism şi reduce colesterolul, scade tensiunea arterială. Poate fi un remediu împotriva tenului acneic. Se aplică sucul plantei direct pe zona cu probleme şi în doar câteva săptămâni infecţiile pielii vor dispărea. Frunzele au un conţinut ridicat de microelemente, flavonoide, vitamine, în special vitamina C care contribuie la fixarea fierului în organism. Observaţiile ştiinţifice au confirmat proprietăţile cepei în tratamentul diabetului, stimulând lucrul pancreasului, dar şi în tratamentul prostatei, când funcţiile glandei sunt tulburate sau încetinite. Este indicată şi în caz de rahitism şi tuberculoză. Este observat că centinarii Europei Centrale consumau cantităţi impresionante de ceapă, bătrâneţea se pare ocolindu-i.
Contraindicaţii: Nu sunt raportate careva contraindicaţii ale cepei de tuns, totuşi consumată solitar, în cantităţi mari şi pe nemâncate, poate provoca senzaţii de arsură la stomac.
Alte întrebuinţări: O altă întrebuinţare a cepei de tuns este combaterea bolilor şi dăunătorilor altor plante din grădină cu care se învecinează. Este foarte bună pentru a îndepărta mana, ciupercile, puricii de pământ etc. Floricultorii o folosesc pentru borduri şi la animarea gazonului monoton. Florile atrăgătoare ale cepei de tuns sunt activ vizitate de albine, planta fiind astfel apreciată şi de apicultori. Ceapa, în general, se zice că alungă ghinionul, fiind folosită de unele popoare la atragerea norocului.
Recoltare/întreţinere: De la ceapa de tuns se recoltează frunzele de la nivelul solului atunci când au 5-13cm înălţime. Recoltarea cel mai bine este de efectuat cu o foarfecă. Ele cresc cu atât mai viguros, cu cât sunt tunse mai des. Pentru a stimula planta să producă frunze noi florile trebuie rupte. Ceapa de tuns creşte uşor în grădină sau în ghivece. Preferă solurile bogate nutritiv, drenate, cu pH neutru sau alcalin şi locurile însorite. Numai vara, pe timp de secetă poate fi mutat ghiveciul cu ceapă de tuns în loc umbrit pentru obţinerea frunzelor mai fragede. E bine ca solul să fie menţinut umed, dar va rezista şi la uscăciune, cantitatea şi calitatea frunzelor desigur suferind. Este rezistenta la frig, iernează fără probleme în grădină şi porneşte în creştere imediat după topirea zăpezii. Se va avea grijă să se îndepărteze buruienile care vor apărea, ele uşor sufocă ceapa de tuns. Poate fi înmulţită vegetativ prin despărţirea bulbilor sau prin seminţe. Facultatea germinativă a seminţelor este mai ridicată decât a cepei obişnuite, de până la 95%, care se păstrează 3-4 ani. Dacă se însemânţează, plantele răsar, de regula, în 12-14 zile. În grădină se seamănă primăvara devreme.
Păstrare/Conservare: Frunzele verzi ale plantei se pot păstra la frigider în pungi de plastic timp de o săptămână. Nu se spală decât înainte de folosire, pentru a nu stimula şi grăbi deteriorarea prin putrezire. De asemenea, se poate mărunţi şi îngheţa în cuburi de gheaţă.
Pingback: Preţ promoţional de 19 lei per set | ecoVazon
la moment aveti ceapa de tuns