Denumire ştiinţifică: Origanum vulgare, familia Lamiaceae. După genul Origanum, este înrudit cu maghiranul (Origanum majorana).
Denumiri populare: sovârf, sovârv, şovârv, arigan, busuioc-de-pădure, busuiocul feciorilor, măghiran sălbatic, poala-Sfintei-Mării, pălăria-cucului.
Denumiri în alte limbi: tot e Oregano în mai multe limbi inclusiv engleză, germană, spaniolă şi italiană, Душица în rusă, Origan în franceză.
Origine: Oregano este originar de pe litoralui Mării Mediterane. Se crede că se trage din regiunile muntoase ale Greciei, Turciei şi Italiei. În Europa s-a răspândit în urma cuceririlor romane. Numele latinesc vine din grecescul origanon – „bucuria muntelui”.
Prezentare: Oregano creşte prin fâneţele din regiunile de deal şi de munte. Este o plantă semilemnoasă perenă, un arbust ce poate atinge 60cm înălţime. În pământ are un rizom lignificat gros de 2-3cm din care iau naştere atât tulpini sterile, cât şi florifere, patru unghiulare, drepte şi ramifcate în partea superioară, dar şi numeroase rădăcini filiforme. Frunzele sunt opuse, de 1-4cm lungime, de formă ovală, aproape glabre, cu marginea întreagă sau uşor dinţată. Vara face flori de culoare liliachie, adunate în bucheţele.
Aromă: Întreaga plantă are un miros caracteristic complex, intens cald şi picant, puţin pregnant. Gustul este amărui, înţepător, uşor dulce şi plăcut proaspăt.
Întrebuinţări culinare: Oregano este foarte important în gastronomie. Se foloseşte cu precădere în preparatele italiene, fiind condimentul clasic al sosurilor pentru pizza, paste, salate. Pizza a fost cea care l-a făcut celebru şi universal cunoscut. Oregano este totodată o prezenţă plăcut obsedantă a bucătăriei greceşti unde îl întâlnim de la salata grecească la preparate din peşte şi fripturi, de la supe la legume fierte sau înăbuşite. De altfel, oregano este considerat indispensabil şi în bucătăria mexicană, fiind folosit în amestec cu chili pentru asezonarea cunoscutului Chili con carne. Bucătăria franceză, în special cea provensală, îl foloseşte în amestecul tipic de ierburi. Oregano se asociază bine cu mâncărurile de legume pregătite din dovlecei, ardei graşi şi cartofi, dar şi cu fripturile de porc, vită şi miel. Origanum vulgare a intrat pe uşa principala şi în bucătăria românească. Este o plantă care poate fi folosită în combinaţie cu alte ierburi, cum sunt rozmarinul, cimbrul şi busuiocul, asociat cu cel din urmă dă aroma caracteristică bucatariei italiene. Oregano este un condiment care se adaugă la sfârşitul preparării mâncării pentru a-şi degaja pe deplin aroma. Proaspăt se foloseşte în special în salate şi cărnuri uşoare.
Întrebuinţări medicinale: Proprietăţile sale terapeutice, în special cele antiseptice, sunt cunoscute încă din antichitate. Însuşi Hippocrate îl folosea ca remediu pentru boli respiratorii şi digestive. În scopuri medicinale de la oregano se folosesc frunzele, florile şi seminţele. Oregano are numeroase beneficii, dar este cel mai cunoscut pentru proprietăţile sale digestive, expectorante, antivirale, antibacteriene, antifungice, antiparazitare, antioxidante şi antiinflamatorii. Studiile desfăşurate arată vindecarea completă a pacienţilor infectaţi cu paraziţi enterici. În prezent, s-a demonstrat că oregano împiedică creşterea a cel puţin 10 microbi diferiţi, inclusiv Candida albicans şi Staphylococcus, rezultatele fiind aceleaşi ca cele obţinute în urma administrării unor antibiotice. În plus, oregano este cunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante puternice, ca antimutagen şi anticancerigen, dovedind conform ultimelor studii distrugerea celulelor canceroase la nivelul prostatei. Oregano este o sursă bogată de vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui şi pentru menţinerea sănătăţii oaselor. Cele mai multe beneficii oregano le are în formă proaspătă sau uleiul de oregano, acestea păstrându-şi toate efectele benefice.
Contraindicaţii: În general oregano a fost desemnat ca fiind „în general sigur” de către Food and Drug Administration. Totuşi uleiul de oregano, în special, poate provoca reacţii adverse la persoanele alergice la plantele aromatice (familia Lamiaceae). De asemenea, uleiul de oregano este interzis femeilor gravide sau bolnavilor de anemie feriprivă, acesta putând reduce absorbţia de fier în organism.
Alte întrebuinţări: Oregano are un aspect atrăgător ceea ce îl face să fie des cultivat pentru împodobirea grădinilor de interior. Iar datorită florilor şi aromei, oregano atrage albinuţele şi fluturii în grădini, animându-le.
Recoltare/întreţinere: Din oregano se folosesc frunzele şi florile de oregano care pot fi recoltate oricând aveţi nevoie. Oregano este o plantă rustică care creşte bine pe orice fel de sol, fără a necesita o întreţinere deosebită. Preferă totuşi solurile uşoare şi locurile însorite. Nu necesită udări dese. Se înmulţeşte primăvara prin seminţe sau divizarea tufei. Primăvara trebuie tăiate tulpinile vechi, pentru a permite lăstarilor tineri să crească în voie. Dacă se va păstra în interior, vor trebui rărite. Planta Origanum este foarte rezistentă la atacul dăunătorilor.
Păstrare/Conservare: Oregano se poate consuma proaspăt sau se poate usca. Uscat, îşi păstrează aroma puternică. Greşeli în uscare duc la înnegrire, pierderea aromei şi descompunerea vitaminei C.
