Denumire ştiinţifică: Thymus serpyllum, familia Lamiaceae. După genul Thymus, din care face parte, este înrudit cu cimbrul de cultură (Thymus vulgaris).
Denumiri populare: balsamă, buruiană de balsam, iarba cucului, tămâiţă, timişor, timian, cimbruşor, sărpunel ş.a.
Denumiri în alte limbi: Breckland Thyme sau Wild Thyme în engleză, Чабрeц sau Тимьян ползучий în rusă, serpillo în italiană, serpolet în franceză şi Sand-Thymian în germană.
Origine: Cimbrişorul îşi are originea de pe ţărmul mediteranean, fiind utilizat încă de pe vremea străvechii civilizaţii mesopotamiene. La noi a venit în secolul al XI-lea. Numele românesc cimbrişor este diminutivul derivat din cimbru. Originea latinescului Thymus se presupune că vine din grecescul thyo, ce înseamnă parfum. O altă interpretare a etimologiei sale ar fi grecescul thymos, adică curaj, forţă, putere.
Prezentare: Cimbrişorul este o specie de plante perene, erbacee, la bază semilemnificată. Este ruda sălbatică a cimbrului de cultură (Thymus vulgaris). Creşte pe dealuri, coline, pajişti, în locuri mai greu accesibile precum stâncăriile. Tulpina lui este târâtoare şi nu depăşeşte 10-30cm în înălţime. Are tendinţa să formeze covoare. Frunzele sale sunt mici, liniare, eliptic-ovate sau rotunjite, nedinţate. Florile sunt purpurii sau roz, rar albe, care înfloresc vara-toamna.
Aromă: Cimbrişorul are un miros plăcut, puternic aromat, degajat de întreaga plantă. Mirosul viu de lămâie, gustul specific şi puternic, uşor iute, sunt accentuate în combinaţie cu piperul, foile de dafin.
Întrebuinţări culinare ale cimbrişorului sunt asemănătoare în parte cu cele ale cimbrului de cultură. Cimbrişorul folosit ca condiment conferă un gust aparte fripturilor din carne de vită, tocanelor preparate din carne de vânat. Se îmbină plăcut cu berea, vinul roşu, ceaiul negru. E indispensabil orcărei tocane franţuzeşti, de la pot-au-feu până la cassoulet. E adesea utilizat pentru a da savoare pateurilor, supelor cremă, sosurilor pe bază de roşii sau vin şi în marinate. În Marea Britanie e folosit pentru umpluturi la plăcinte şi prepararea iepurelui. Uscat, este omniprezent în bucătăria creolă şi cajună din Lousiana, unde e folosit în Gumbo Soup. Conferă o notă proaspătă de lămâie peştelui şi fructelor de mare, puiului fript. Poate fi folosit în prăjituri, pâine şi salate de fructe. Indispensabil pentru franţuzescul bouquet garni (amestec de ierburi). Merge cu ouă, fasole, varză, morcovi, porumb, vinete, dovlecei, ceapă, cartofi, roşii şi ciuperci. Folosit cu discreţie, cimbrişorul amplifică aroma altor ierburi fără a le acoperi şi se îmbină cu succes cu busuiocul, dafinul, usturoiul, levănţica, maghiranul, nucşoara, oregano, patrunjelul şi rozmarinul. Ceaiul din frunze uscate de cimbrişor este consumat oriunde în Europa, SUA şi Africa de Nord pe alocuri.
Întrebuinţări medicinale: Cimbrişorul este o plantă foarte mult utilizată în fitoterapie. Ceaiul obţinut dintr-o linguriţă de cimbrişor uscat, infuzat într-o cană cu apă clocotită, are o acţiune diuretică, coleretică, stomahică, antihelmintică şi antiseptică. Se recomandă în tusea spastică, convulsivă şi astmatică, în caz de reumatism, alcoolism. Stimuleaza ciclul lunar, la o naştere normală grăbeşte ieşirea pruncului din trupul mamei. Stimulează secreţia de lapte la femeile care alăptează. Este, în acelaşi timp, tonic nervos şi reconfortant general. Ajută în cazul durerilor de cap, migrenelor, epilepsiei.
Contraindicaţii: Având în vedere conţinutul de energie caldă ce-l posedă cimbrişorul, care ar putea agrava senzaţiile de caldură excesiva (în perioada caniculară) sau unele afecţiuni cardio-vasculare nu se recomandă consumul exagerat. Nu se recomandă administrarea ceaiului de cimbrişor în perioada de sarcină. Acesta poate grăbi naşterea. Este contraindicat persoanelor ce suferă de insuficienţă pancreatică sau gastrică severă.
Alte întrebuinţări: Datorită aspectului său atrăgător cimbrişorul tot mai des este cultivat pentru împodobirea grădinilor şi parcurilor. Cimbrişorul, de asemenea, este o sursă de nectar pentru albine. Un lucru interesant pentru agricultura ecologică este că cimbrişorul s-a dovedit că are o acţiune puternic insecticidă şi vermicidă, fiind considerat insecticidul viitorului. În special se utilizează decoctul (fiertura) de cimbrişor, cu care se stropesc plantele de cultură. Insecticidele mai elaborate pot fi obţinute pe baza uleiurilor volatile concentrate extrase din cimbrişor.
Recoltare/întreţinere: De la cimbrişor se foloseşte planta întreagă cu frunze şi inflorescenţe evitându-se tulpinile lignificate. Cu cât mai des se culeg frunzele, cu atât mai bine pentru dezvoltarea cimbrişorului. Planta preferă solurile uşoare, nisipoase, stâncăriile. Este o planta vivace. Normal are nevoie de multă cladură şi mult soare. Umezeala şi umbra excesivă trebuie evitate, rezistă bine la arşiţă. Este rezistentă la paraziţi. Se înmulţeşte prin seminţe şi prin divizarea tufei cu tot cu rădăcină.
Păstrare/Conservare: Cimbrişorul odată recoltat va rezista până la o săptămână în frigider într-o pungă de plastic. Uscat, îşi va păstra aroma toată iarna.
